Ouă de helmint. Examen coproparazitologic


Paraziţii intestinali sunt răspândiţti ouă de helmint, infestările fiind mai frecvente în zonele cu instalaţii de apă deficitare. Diareea, malnutriţia, anemia şi obstrucţia intestinală reprezintă câteva din consecinţele infestării cu paraziţi intestinali. Helminţii viermii intestinali pot obstrua intestinul, determina sângerări sau interfera cu absorbţia intestinală a substanţelor nutritive.

Larvele sau ouăle pot disemina în zone extraintestinale şi induce inflamatie sau distructii tisulare.

ouă de helmint

Unii paraziţi din categoría protozoarelor sau helmintilor pot habita tractul intestinal al omului şi animalelor fără a provoca manifestări clinice5. Pentru a creşte sensibilitatea clinică a testului mai ales că unele elemente parazitare sunt eliminate intermitentse recomandă 3 examene succesive, la interval de 7 zile.

După tratarea unei parazitoze examenul coprologic de control se va efectua după un interval de timp variabil în funcţie de diagnostic.

ouă de helmint

Astfel, după tratamentul unei infecţii cu protozoare, controlul se va efectua după săptămâni iar in infecţiile cu helminţi după săptămâni1;3;5;6.

Giardia lamblia, cunoscut şi ca Giardia intestinalis sau Giardia duodenalis, este parazitul cel mai frecvent depistat la examenul coproparazitologic. Reprezintă un organism unicelular protozoar prevăzut cu flageli care îi asigură mobilitatea. Este localizat în intestinul subţire duoden şi jejun unde se ataşează de microvilii enterocitelor prin intermediul unui disc adeziv. Consecinţele infestării sunt astfel tulburări de digestie şi absorbţie intestinală, cu spolierea treptată a organismului-gazdă de substanţele nutritive necesare.

De asemenea, parazitul poate acoperi mucoasa duodeno-jejunala pe ouă de helmint întinse constituind adevărate bariere mecanice care reduc şi mai mult capacitatea de absorbţie a principiilor nutritive şi a vitaminelor7. Parazitul prezintă două forme de tratamentul viermilor viermii scârțâie stadiul vegetativ şi chist sau stadiu de rezistenta.

Generalități

Are o înmulţire simplă prin diviziune binară. Parazitul posedă un rezervor animal, format în special din rozătoare castor, hamster, etcdar şi caine4. Cel mai frecvent sunt afectaţi copiii mici din creşe şi grădiniţe, precum şi rudele acestora. Infecţia se transmite cu uşurinţă deoarece doza infectantă a chisturilor este redusă ~ 10 chisturichisturile sunt rezistente la clorinarea apei şi pot supravieţui câteva săptămâni în apa rece, precum şi din cauza existenţei rezervoarelor animale5.

După ingestie, procesul de dechistare are loc la nivelul duodenului şi în treimea proximală a duodenului şi jejunului sub acţiunea sucurilor digestive.

Dechistarea este un proces rapid, terminându-se în 10 minute şi este ouă de helmint de emergenţa flagelilor ventrali, ieşirea acestora fiind ouă de helmint de întreg trofozoitul.

Trofozoitul se fixează de enterocit, se hrăneşte cu conţinutul intestinal şi, în decurs de minute de la dechistare, începe să se dividă prin fisiune binară. Pe măsura ce parazitul antrenat de fluxul intestinal este împins în aval către colon, trofozoitul se autoprotejează de microambientul local prin conversie în forma chistică.

Acesta va fi eliminat odată cu materiile fecale în exterior, constituind o nouă sursă de infecţie4;7. Tabloul clinic include: infecţii silenţioase mai ales la adulţi ; giardioza acută: boală diareică acută combinată cu ouă de helmint sindrom gazos şi dispeptic biliar; giardioza cronică: disconfort digestiv persistent, episoade diareice alternând cu tranzit intestinal normal sau chiar încetinit.

Alături de aceasta pot apărea alergodermii polimorfe complexe4. Diagnosticul giardiozei se stabileşte cel mai frecvent ouă de helmint examenul microscopic al ouă de helmint fecale depistarea chisturilorprecum şi prin testul imunoenzimatic identicarea antigenul Giardia în scaun. Determinarea anticorpilor specifici nu prezintă utilitate datorită persistenţei îndelungate a acestora chiar şi în urma tratamentului eficace. În absenţa instituirii tratamentului, chisturile continuă să fie eliminate în mediul inconjurator timp ouă de helmint săptămâni sau luni4;7.

Pentru depistarea purtătorilor se recomandă controlul periodic al copiilor din colectivităţi precum şi al persoanelor care lucrează în sectorul alimentar5. Entamoeba histolytică Este o amoebă intestinală obligatoriu patogenă, hematofagă, capabilă să invadeze ţesuturile intestinale şi extraintestinale4.

Examen materii fecale la ouă de helminţi

Reprezintă agentul etiologic al amibiazei, boală cu evoluţie cronică ce este endemică în regiunile tropicale şi ouă de helmint umede, în special în India, Sri Lanka, Vietnam, Cambodgia, Indonezia, Malaezia. În România se întâlnesc cazuri sporadice, de obicei în mediu rural, în focar, sau la persoane care au călătorit în ţări tropicale şi nu au respectat regulile de igienă7.

Rezervorul de infecţie este reprezentat de omul purtător de forme chistice. Transmiterea se face pe cale digestivă prin intermediul mâinilor murdare sau prin consumul de alimente contaminate cu ajutorul unor artropode muşte, gândaci de bucătărie.

Transmiterea hidrică este rară, dar are un potenţial epidemic4.

ouă de helmint

În absenţa tratamentului, trofozoiţii de E. Diagnosticul se bazează pe examenul morfologic, coprocultură pe medii difazice, metode imunologice de detectare a anticorpilor specifici pentru formele ouă de helmint de boală. Examenul morfologic consta în evidenţierea parazitului sub formă de trofozoit în cursul stadiului acut, diareic de boală, sau sub forma de chist în stadiile de acalmie sau de purtator de parazit.

Diagnosticul morfologic poate fi practicat coproparazitologic direct, pe probe concentrate sau pe frotiuri colorate ori pe fragmente bioptice intestinale recoltate prin colonoscopie4.

Invitro Moldova - Laborator de analize medicale,

Entamoeba coli Este o amibă comensală care intră în alcătuirea florei intestinale normale, având rolul de a menţine un echilibru între diversele populaţii microbiene locale. Nu are capacitate invazivă şi nici nu este hematofagă; prezintă ambele forme biologice de viaţă — trofozoit ouă de helmint chist — cu o înmulţire prin diviziune binară. Devine patogenă numai în condiţiile alterării imunităţii locale, cel mai adesea după tratamente antibiotice prelungite. În aceste situaţii, se dezvoltă manifestări de colită cu tranzit intestinal papiloame pe corp ce şi scaune mucoase, fără sânge sau puroi.

  1. Examen materii fecale la ouă de helminţi - Invitro Diagnostics
  2. Papiloma verrugoso boca
  3. Examen materii fecale la ouă de helminţi Paraziţii intestinali helminti poze răspândiţti ubicuitar, infestările fiind mai frecvente în zonele cu instalaţii de apă deficitare.
  4. Perioada și starea Materiile fecale se recolteaza inainte de inceperea tratamentului cu antibiotice.
  5. Infecția parazitară cu oxiuri oxiuroză sau oxiuriază Paraziții intestinali Generalități Corpul nostru este în permanent contact cu organisme străine: bacterii, viruşi, paraziţi: unele sunt benefice organismului uman, participând, de exemplu, la digestia alimentelor sau la producerea unor vitamine; altele sunt aparent inofensive - stau alături de noi până când imunitatea persoanei scade şi atunci devin periculoase; iar altele sunt permanent în conflict cu omul, generând diverse boli, cum sunt paraziţii.
  6. Îndepărtați papilomul pe care trebuie să-l contactez medicul
  7. Sindromul Loffler - eozinofilia pulmonară simplă » Secțiunea: Boli și afecțiuni
  8. Oua la helminti Examen materii fecale la ouă de helminţi

Deseori apar şi manifestări cutanate de hipersenasibilizare. Diagnosticul se bazează pe examenul coproparazitologic, cu identificarea trofozoiţilor sau a mai mult de 5 formaţiuni chistice parazitare pe câmpul microscopic4.

Blastocystis hominis Este un protozoar cu taxonomie controversată, cu caractere biologice apropiate de fungi şi cu multe neclarităţi în ceea ce priveşte morfobiologia sa înmulţire prin sciziparitate, sporulare sau înmugurire.

OUA Uncovered: Behind the Helmet (Episode 4)

Blastocystis hominis este un ouă de helmint cosmopolit, fiind întâlnit mai frecvent în regiuni cu deficienţe igienice; este comensal şi cu potenţial oportunist fiind implicat în infecţii severe la pacienţii imunodeprimaţi. Transmiterea parazitului se face pe cale digestivă mâini murdareinterumană cu risc nosocomial accentuat în special în armatăhidrică diareea turiştilor şi sexual-venerică homosexuali. Rezevorul animal de parazit a fost până nu demult controversat, dar se acceptă riscul zoonotic, cu precădere de la porc, cal şi rozatoare.

Tabloul clinic al blastocystozei include tulburări de tranzit intestinal alternarea constipaţiei cu diareea şi alergodermiile.

Oua de helminti

Examenul coproparazitologic reprezintă principala metoda de identificare a parazitului. Conform opiniei majorităţii specialiştilor, decelarea unui număr minim de 5 elemente parazitare ouă de helmint câmpul microscopic reprezintă criteriul de diferenţiere între comensalism şi patogenicitate4. Ascaris lumbricoides Este un ouă de helmint cilindric nematod specific omului, cu dezvoltare obligatorie pe sol geohelmint şi răspândire ubicuitară.

Ouă de helmint dimorfism sexual, femela având dimensiuni de cm şi masculul de cm. Ascaridioza constituie una din bolilele parazitare frecvent întâlnite în mediu rural şi mai puţin în cel urban. Rezervorul de infecţie este reprezentat de omul parazitat cu Ascaris lumbricoides, femela fiind capabilă să depună zilnic în intestinul uman cca ouă. Insectele muşte, gândaci au un rol important în poluarea alimentelor cu ouă de Ascaris.

După ce pătrund în intestinul omului sănătos în special copii ouăle îşi pierd invelişul protector şi pun în libertate embrionul larva ; acesta traversează activ peretele intestinal şi, prin intermediul circulatiei sangvine şi limfatice, ajunge în parenchimul hepatic, unde staţionează o perioadă de zile.

Ulterior, larva urmează calea venelor suprahepatice, traversează atriul şi ventriculul drept şi prin artera pulmonară ajunge la plămân. În staţia pulmonară larva suferă două năpârliri, rezultând în final un element ciliat care prin mişcări de autopropulsie rupe septurile interalveolare şi ascensioneaza prin bronhiole către faringe. În cavitatea orofaringiană larva poate urma două căi: fie va fi eliminată în exterior prin expectoraţie, fie va ajunge în intestin prin deglutiţie; în ultima situatie, larva are nevoie de zile pentru a atinge stadiul de adult.

Astfel, parazitul suferă un circuit perienteric înainte de a ajunge în intestin şi a deveni un vierme adult4;7. Tabloul clinic reflectă ouă de helmint ciclului parazitar, existând manifestări provocate de larvele pulmonare şi de adulţii de la nivelul intestinului subţire: — pneumonia interstiţială tranzitorie hipereozinofilică Loeffler: tuse spastică, wheezing, expectoraţie seroasă ce conţine eozinofile şi cristale Charcot-Leyden; — alergii polimorfe; — enterita ascaridiozică: dureri periombilicale, vărsături, tulburări de tranzit intestinal; numărul paraziţilor din intestin poate depăşi cifra de 40; la acest nivel exercită o acţiune mecanică, spoliatoare şi toxică putând genera obstrucţii intestinale şi malnutriţie protein-calorică.

Diagnosticul ascaridiozei este morfologic prin identificarea macroscopică a viermilor adulţi sau evidenţierea la examenul microscopic a ouălor neembrionate sau embrionate4.

Oua la helminti

Trichuris trichiura tricochocefal Este un nematod geohelmint, hematofag şi specific omului. Adulţii trăiesc în cec şi colon prezentând dimensiuni medii: femela 3. Femela elimină ouăle prin materiile fecale, ajungând în contact cu solul. Geombrionarea durează aproximativ săptămâni. Omul se infectează pe cale digestivă prin intermediul mâinilor murdare sau a vegetalelor ce conţin urme de pământ contaminat cu ouă embrionate de trichocefal.

Ajunse în intestinul omului, ouăle sunt digerate şi pun în libertate larvele care se vor matura în decurs de o săptămână ouă de helmint nivelul vilozităţilor intestinale.

După această perioadă larvele se întorc în lumenul intestinal şi migrează spre cec, unde se stabilizează ca forme adulte, mature sexual.

ouă de helmint

Printre caracteristicile trichocefalului se numară capacitatea de a se insinua sub mucoasa intestinală prin intermediul capătului proximal, crearea unor denivelari cu zone microulcerate la locul de pătrundere şi hematofagia. Rezultă astfel o reacţie inflamatorie intestinală difuză, uneori cu aspect granulamatos, similar celui descris în boala Crohn. Tabloul clinic este influenţat de încărcătura parazitară şi reactivitatea gazdei; se pot înregistra atât forme aşimptomatice asociate cu o încărcătură parazitară redusă, cât şi forme severe, asemănătoare bolilor inflamatorii ouă de helmint diaree sanguinolenta însotiţă de tenesme rectale şi dureri colicative, mai ales în fosa iliacă dreaptă.

O complicaţie severă la copil o reprezintă prolapsul rectal. Diagnosticul se stabileşte prin identificarea ouălor de trichocefal la examenul coproparazitologic şi, în cazurile grave, prin vizualizarea viermilor adulţi la rectocolonoscopie1;4. Strongyloides stercoralis Reprezintă unul din din cei mai evoluaţi paraziţi.

Este un nematod geohelmint, specific omului, ce prezintă două cicluri biologice independente intern şi extern cu variantele de autoinfecţie endogenă şi exogenă şi heteroinfecţie directă, indirectă, malignă. În mod surprinzător, femela este vivipară eliminând direct prin orificiul uterin larve rabditoide, neinfecţioase, care ajung odată cu materiile fecale în exterior. Ciclul direct de heteroinfecţie În contact cu solul, ouă de helmint rabditoidă se transformă prin năpârlire în larvă strongyloida infecţioasă care poate supravieţui în condiţii prielnice săptămâni.

Omul se infectează pe cale cutanată: larva penetrează tegumentul intact şi ajunge prin circulaţia sangvină şi limfatică la plămâni, unde staţionează cca 2 săptămâni. După ce suferă ouă de helmint nouă naparlire, larva rupe septurile interalveolare şi ascensionează prin bronhiole către faringe; din cavitatea orofaringiană ajunge prin deglutiţie în intestin unde va atinge stadiul de adult.

Ciclul indirect de heteroinfecţie În condiţii neprielnice de mediu, larva rabditoidă ajunsă la ouă de helmint se poate transforma direct în stadiul de adult liber. Aceşti paraziţi adulţi sunt capabili să se reproducă în sol, întreţinând astfel un rezervor teluric în aşteptarea condiţiilor favorabile dezvoltării larvelor infecţioase.